Toata lumea isi doreste sa aiba succes, dar de ce doar unii reusesc sa iasa in fata pe cand majoritatea raman neobservati?
Pe langa noroc, cred ca unul din cele mai bune raspunsuri la aceasta intrebare este consecventa de a face lucruri marunte zi de zi.
M-am decis sa dau ca exemplu blogerii. Foarte multa lume are blog, dar putini sunt cunoscuti, putini castiga bani, desi toti isi doresc asta.
Luam in considerare ca articolele sunt de valoare apropiata si avem asa, blogerul A care scrie un articol in fiecare zi si blogerul B care e inconstant si posteaza din cand in cand, un articol la 3 zile. Intr-o saptamana blogerul A are deja 7 articole pe cand blogerul B doar 2. Raportand la o perioada mai mare diferentele o sa creasca constant, dupa o luna diferenta va fi de 30 articole fata de 10, dupa un an 364 articole fata de doar 121.
Raportand la o perioada mai lunga de timp diferenta o sa creasca si mai mult, si retineti, asta doar din cauza faptului ca A e consecvent si B nu. Succesul e constuit cu pasi mici, pasi pe care cei din jur probabil nu ii vor observa dar care cu timpul vor deveni foarte importanti.
Oamenii trebuie sa inteleaga ca rezultate vin in timp, nu peste noapte.
Imi plac oamenii care zic lucrurilor pe nume, care au curajul sa-si sustina parerea, care au argumente in privinta asta.
Eu cred in mine, in decizile pe care le iau, iar atunci cand cineva vrea sa ma convinga sa fac ceva de care nu sunt prea incantat, astept un argument, ceva care sa ma faca sa ma razgandesc. Nu zic ca am intodeauna dreptate, dar atata timp cat eu iti aduc argumente care imi dau dreptate, iar tu nu sti, sau nu vrei, sa imi contraargumentezi, nu te ascult. De ce as face-o? Doar pentru ca tu te crezi mai destept ca mine? Esti naiv..
Chiar daca mai mereu sunt bine dispus, uneori, mai am si momente in care sunt foarte irascibil. Si parca tot atunci lumea vrea sa imi demonstreze cat de mult ma poate enerva.
Eu cand vorbesc cu cineva si vad ca e prost dispus, bat in retragere, ii zic ca vorbim altadata sau chestii din astea. Asa mi-as dori sa procedeze si altii cu mine. Ma vezi ca nu am chef de tine, iti si zic, si tu continui sa ma bati la cap cu problemele tale. Cum pot numi asta? Prostie? Pe urma te superi ca primesti un raspuns nefavorabil si imi reprosezi ca n-am vrut sa te ajut. Sincer, nu-mi pasa..
Ma supara oamenii care repeta aceleasi si aceleasi greseli. Chiar daca ti-am spus ce ma deranjeaza tu continui sa procedezi la fel. Ce-ar trebui sa cred? Ca imi faci in contra, doar sa ma enervezi? Poare reusesti pe moment, dar sunt genul de om care daca ia o palma da trei inapoi, si pe termen lung tot eu ies in avantaj.
Nu. Poate m-am mai maturizat un pic, dar de imbatranit nu.. 
De multe ori am fost pus in situatia de a avea de ales intre a face ceea ce trebuie sau ceea ce vreau, ce simt.
La inceput agream prima varianta, hai sa nu fi rau, ajuta, etc, dar de o vreme mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat.
Poate uneori am o gandire usor egoista dar de mi-ar pasa de altcineva mai mult decat imi pasa de mine? Pentru ca asa trebuie, asa e frumos? La ce-mi ajuta?
Viata e prea scurta ca sa faci lucruri care nu-ti plac cu adevarat. Traieste clipa
- oamenii care nu stiu sa zica multumesc
- femeile proaste
- sa fiu mintit
- sa fiu luat de prost
Scurt. Muriti! 
Acum 2-3 luni un prieten a primit o oferta de angajare, pe post de administrator, la o firma de confectii. Salariu de 2000 ron + bonusuri. A refuzat din cauza ca nu-i ofereau si masina de serviciu.
Acum lucreaza merchandiser pe 8 milioane. E trist..
O intrebare pe care am primit-o de mai multe ori de-a lungul timpului. De ce Pancu? De unde si de la cine vine?
Porecla am primit-o acum multi ani, vreo 10 la numar, pe vremea cand am inceput sa frecventez salile de net. Aveam nevoie de un nickname, pe vremea aia se folosea intens mIRC-ul, asa ca “am imprumutat” numele de la Daniel Pancu, proaspat debutant la RAPID.
La inceput ma strigau asa cei de la net, pe urma au inceput prietenii, si tot asa pana a inceput sa-mi placa. Acum s-a obisnuit toata lumea. Multi nici nu stiu care e numele meu adevarat. Si e bine asa..
Un adevarat masacru a fost pus la cale miercuri seara, in Craiova, striga infiorati localnicii. Cel putin 50 de catei comunitari, dar si de rasa au fost otraviti de angajatii de la Salubritate.
Intreaga stire aici.
La un moment dat in reportaj apare o femeie care plange. Ma intreb, daca iubea asa de multi acesti caini, de ce nu i-a luat acasa? Intrebarea asta e pentru toti cei care hranesc acesti caini, pentru cei care se opun eutanasierii si pentru toti cei care nu sunt de acord cu mine.
Imi plac si mie animalele. Am un caine acasa, la tara mai am doi, dar caini vagabonzi? Nu-i suport. S-a strans si la mine in cartier o “gasca” de vreo 7-8 dulai. Vad in fiecare zi cum din blocurile din jur coboara aceleasi 2-3 femei care le dau de mancare si apa. Pentru ce? Sa latre noaptea? sa faca mizerie? sa muste oameni?
Intr-o zi chiar am intrebat-o pe una din ele ca de ce nu ia macar un caine la ea acasa. Stiti ce mi-a zis? Ca sta la bloc, ca nu poate tine un caine in apartament, chestii din astea. Dar cand au venit hingherii sa-i adune a fost prima care a iesit sa se certe cu ei.
Alta treaba pe care nu o inteleg este de ce dupa ce sunt sterilizati, cainii sunt lasati din nou liberi pe strazi. Care e logica? L-ai sterilizat, astepti o perioada sa vezi daca nu il vrea cineva (lucru foarte putin probabil) dupa care il omori. Ce rezolvi daca ii dai drumu din nou pe strada si mai traieste cativa ani?
Nu stiu de ce nu are nimeni tupeu sa ia problema in maini. Se trezeste vreun ONG sa comenteze? Ia cainele si fa ce vrei cu el, daca-l mai prind odata pe strada il facem hrana pentru animalele de la zoo. Mai poate cineva sa zica ceva? Nu cred..
