Da, stiu, avem mult de recuperat.

“Gaseste inspiratia in tot ce te inconjoara cu internetul mobil de la Orange!” este numele campaniei desfasurata de Orange cu ajutorul careia poti castiga prin tragere la sorti o tableta Motorola Xoom 2 si o cartela Prepay cu trafic de internet inclus. (detalii aici)

Am primit aceasta leapsa de la Tudor, stiu ca vrea de la mine sa scriu mai des pe blog, dar…

Postul meu nu are legatura cu meciul de azi, vroiam sa cititi o poveste sa vedeti ce inseamna pentru unii dragostea pentru de o echipa de fotbal. Nu stiu daca e adevarata sau nu, dar pe mine m-a impresionat.

O poveste anonima care reflecta drama suporterului oltean:
Vin de la lucru, alta zi grea. A naiba criza, ca nu se mai termina…Descui usa, imi imbratisez nevasta si copilul, ne povestim ce am mai facut fiecare in ziua curenta…chestii obisnuite. Ma pun in pat pentru cateva minute, pana se incalzeste mancarea. Usa se deschide incet, deja stiu cine este..E fiul meu, tocmai voiam sa-l strig. Are patru ani si nimic nu e mai revigorant decat sa ma joc cu el, sa-l simt aproape. Rasul lui imi da putere, ma face sa uit de tot. Azi mi se pare putin trist. Inevitabil il intreb:
- Te doare ceva, tati?
- Nu, raspunde el, pastrandu-si mina cumva preocupata.
- Dar cine-mi supara mie baiatul? Mami?
- Nu, din nou.
- Atunci…?
Ridica ochii din pamant si ma intreaba:
- Tati, noi cu ce echipa mai tinem?
- Cum, tati “mai tinem”? Nu se stie? Cu Universitatea Craiova, cu Stiinta. Nu asta strigam noi amandoi cand vrem sa-i facem galagie lui mami?
- Tati, au ras copiii de mine la gradinita. Imi spun ca nu mai exista Craiova.
Se uita intrebator la mine, asteapta o explicatie. Simt ca l-a durut ca au ras ceilalti de el, ca n-a stiut sa-i contracareze cumva si parca asteapta sa-i spun eu cum s-o faca. Dar eu am un nod in gat, nu pot sa-i zic nimic pentru ca…nu stiu ce sa-i zic. Stie ca de-o perioada nu ne mai uitam la meciuri, nu mai sarim la goluri, nu mai agitam fularele alb-albastre in fata televizorului. Dupa o scurta perioada de tacere ii zic:
- Lasa ,tati, nu fi suparat, ca fotbalul e doar un joc!
Raspunsul asta al meu nu l-a multumit. Cum doar un joc? E fotbal. Nu zice nimic, dar ar fi fost mult mai impacat daca-i ziceam o echipa cu care sa tina in continuare. Da sa plece, il prind de manuta si-l trag la pieptul meu, si-i zic:
- Tati, tu poti sa tii cu ce echipa vrei tu, te las sa-ti alegi singur.
- Si o sa tii si tu cu ea? O sa ne uitam iar la meciuri?
- O sa ne uitam daca vrei tu, dar tati nu poate sa tina cu alta echipa. O sa ma bucur insa pentru tine daca echipa ta bate.
- De ce nu poti sa tii cu alta echipa?
- Pentru ca, la fel ca si echipele de fotbal, sunt multi copii, dar eu te iubesc numai pe tine, pentru ca esti al meu si pentru mine esti cel mai bun copil din lume.
Simt iarasi un nod in gat si ochii mi se umezesc. N-am stiut cat de mult imi lipseste Craiova. Daca fotbalul e doar un joc, de ce ma simt ca si cand am pierdut pe cineva drag langa care am trait o viata? Incerc un sentiment de frustrare, amestecat cu unul de revolta, dar nici macar nu stiu incotro sa le indrept. Imi vin in cap drumurile la Craiova impreuna cu prietenii, cum am intrat printr-o spartura in gard la un meci cu Steaua, ca nu se mai putea intra din cauza ca era prea plin stadionul, cum mergeam cu tata si cu vecinii sa vedem pe Stiinta la barul din sat, cum traiesc oamenii aia simpli un meci al Craiovei si multe altele…
Imi strang fiul in brate iar el… incepe sa cante refrenul de la “Oltenia, eterna Terra Nova”. Cant si eu cu el, desi nodul din gat parca s-a mutat in piept. Plecam spre bucatarie, dar in drum, ma refugiez in baie…sa plang.”

Ma bucur ca lumea se mai desteapta. Am zis de multe ori ca urasc zilele astea, principalul motiv fiind acela ca totul e o chestie de marketing. Ganditi-va cate lucuri nefolositoare va sunt bagate pe gat. Si pentru ce? Chiar avem nevoie de o zi anume sa-i zicem persoanei de langa noi ca o iubim? Sau sa-i facem un cadou?

Scriind toate lucrurile astea, mi-am dat seama ca am o problema. Fac multe planuri, vreau sa fac cat mai multe si pana la urma nu fac mai nimic. Cel mai bun exemplu e siteul sibiu.info. Siteul sta de aproape un an, desi are un potential foarte mare. Acum imi doresc mai mult ca oricand sa rezolv aceasta “problema”.

Ziceam in titlu de noutati. V-o zic cu gandul ca poate mai prind cativa curaj si ma urmeaza. Mi-am dat demisia si m-am hotarat sa imi dedic toata energia onlineului. O fi bine, o fi rau.. vedem peste cateva luni. Si de data asta am planuri foarte mari. Detalii o sa aflati in zilele ce urmeaza.

PS: Acum o saptamana a fost ziua mea. Multumesc tuturor celor care mi-au transmis urari de bine.

Puteti vedea cum a decurs totul aici.

Lasand gluma la o parte, vreau sa va marturisesc ceva. Stiti care e cea mai mare realizare a mea pe anul trecut? Faptul ca m-am maturizat. Gandesc fiecare chestie mult mai profund, nu mai fac aceleasi greseli si alte lucruri care tin de dezvoltarea personala.
2010: wow i was so stupid last year
2011: wow i was so stupid last year
2012: wow i was so stupid last year
Cam asta gandesc si eu acum. Vedem la anul ce se intampla.
Voua cum v-a mers in 2011?

Astept rasplata pentru laude.

Acum sa va povestesc cum a fost. Totul s-a desfasurat in Piata Mare din Sibiu, unde de altfel se desfasoara si Targul de Craciun. Aici trebuia sa indeplinim diferite probe: facut si vandut vata pe bat, degustat alune si nuci glazurate, mancat paine cu untura si ceapa, facute poze cu Mos Craciun sau chiar impodobirea de coronite. Ghinionul meu (stiti ca sunt urmarit de ghinion, nu?) a fost ca la inceputul concursului am luat o decizie proasta, anume sa sarim peste prima etapa a concursului si sa mergem sa cautam plicul fast forward care se afla in Turnul Sfatului. Sa vedeti ce fata am facut dupa ce am urcat 500 de trepte si am vazut ca ajunsese alta echipa inaintea mea. In rest a fost totul ok, am ras, ne-am distrat, exact asa cum ne place.

[Show as slideshow]